Salut, am inceput sa urmaresc de curand fenomenul electricelor si vreau sa comand Revolution de la Eljoy Bulgaria. Merita pretul de 4000 lei in detrimentul unei biciclete non-electrice la acelasi pret?
Ar fi acesta bicicleta un bun start?
Salutare, nu am pedalat până acum pe un Eljoy, dar ce-ți pot spune la prima vedere: prețul este în ordine, motorul se află în butucul de spate al bicicletei (roata de spate va fi grea – ba chiar foarte grea, iar dacă faci pană – din ceea ce văd în fotografii – prinderea se face cu piuliță deci vei avea nevoie de cheie de 15 – întreg procesul va fi oricum mai dificil dată fiind greutatea). Pe scurt, o poți folosi pentru un mix de oraș cu parc și ceva pădure, căci furca nu este foarte grozavă, însă frânele sunt ok, iar roțile de 29 de inch te vor ajuta să treci peste obstacolele din pădure mai ușor. Nu se menționează puterea acumulatorului în Wh, ar trebui întrebat, căci astfel afli și cât de mult te poți deplasa cu ea (este dată doar valoarea în Ah – calculat, la 36 de volți, ar însemna un 370Wh – pentru teren plat o valoare acceptabilă, însă trebuie confirmat cu ei acest lucru).
În 4.000 de lei, dacă vorbim despre biciclete non-electrice, cu siguranță poți să-ți cumperi ceva mult mai ușor și mai performant în teren accidentat, însă depinde foarte mult de ceea ce vrei să faci cu bicicleta, iar în felul acesta afli și răspunsul:
-deplasări prin oraș, scurte ieșiri la pădure – Eljoy
-deplasări prin oraș fără a fi condiționat de faptul că transpiri, ieșiri la concursuri și la munte – non-electrica (în bugetul de 4.000 de lei menționat de tine).
Multumesc pentru pareri. Tipul de la bucharest bike traffic a urcat cu ea, la Sinaia, cota 2000. Ma gandeam ca este ceva. Motorul este intradevar Bafang care este prins pe roata din spate, si ai nevoie de cheie de 19. Un pic greoaie aceasta tehnica.
Bateria va fi cea de 500 Wh, ma gandesc ca este decent.
Vreau cateva iesiri la munte, la padure si mixt in oras. Uff, este asa greu sa alegi, mai ales acum ca am vazut topul tau de entry-level ebike, SDURO HARDNINE 1.0 cu roti de 29, la 8500 lei mi se pare geniala. As putea sa mai astept jumatate de an, mai pun un leu deoparte, dar vad cum se incalzeste vremea si as iesi la cateva guri de aer..
HardNine-ul este o alternativă mult mai răsărită pentru cea menționată de tine, dar desigur, bugetul este altul. Eu am testat Bafang pe un fat bike de la Pegas, iar acesta nu a putut sa urce pe un traseu de maraton destul de anevoios in prima sa parte (dar cu bicicleta normala si cu ceva antrenament am putut urca pe acolo). Fatbike-ul respectiv avea vreo 30 de kg, se poate sa fie si asta un impediment, dar nu cuplul motorului este la jumatate față de Yamaha, Shimano sau Bosch, de aici și problemele care au apărut pe traseu. Momentan nu cred în motoarele în butucii spate când vine vorba de munte.
Cazul ideal ar fi sa le testezi pe ambele si cu siguranta iti vei face o parere imediat despre ce si cum functioneaza. 🙂
Mi-ar placea sa pot testea ambele, dar inca nu se poate acest lucru. Ma gandeam sa o iau totusi, o testez, imi fac o idee buna despre ea si o tin pentru ceva mai light, schimbandu-i cu prima ocazie furca, cam ce ai recomanda pe acest segment? Mi-a place sa-i pot atasa furcii si controlul acela in care ii dau drumul suspensiei.
Imi place ce vad la Haibike, si sper ca anul acesta sa iau ce m-am propus. Da, alt buget, dar si ceva mai bun cand vine vorba de munte! 😀
Ai alternative, depinde de buget. Poți opta pentru un Rock Shox Recon pe aer sau o Reba (desi aceasta nu se mai potriveste cu restul de configuratie a bicicletei). Sau un Suntour XCR pe aer ar merge.
Buna ziua ! Doresc sa achizitionez si eu o bicicleta Eljoy, eram curios de un cum se comporta in traficul din Bucuresti:)), acolo intenstionez sa o folosesc. Si in special daca a prins cineva bicla la pretul de anul trecut de 4000 R, vad ca este intre 6000-7000 R, pret dublu aproape intr-un an. Multumesc !