Electrice de munte

Update-uri noi pentru motoarele Bosch în 2019

Published on

Bosch a anunțat două modificări importante pentru motorul său CX-Line, dedicat în principal e-bike-urilor de munte: o putere mai mare la Push Assist și un update nou pentru angrenajele care utilizează brațe mai scurte. Așadar, ce presupune asta?

Push Assist este modul care te ajută când împingi bicicleta la deal, căci există situații în care ai nevoie de această funcție, în principal prin zonă care pot fi traversate cu greu chiar și la picior sau în momentul în care rămâi aproape de vârful unei pante foarte abrupte. La apăsarea unui buton de pe comanda centrală, angrenajul se pune în funcțiune, iar roata de spate este angrenajtă pentru a-ți susține efortul. Cei de la Bosch au regândit această comandă care ajută acum bicicleta să avanseze cu o viteză de până la 6 km/h. Motorul va conține un senzor de înclinație și va știi astfel exact cât de mult să te ajute atunci când accesezi butonul de Push Assist.

Trecând mai departe, cei de la Bosch au înțeles nevoia e-mountain biker-ilor de a utiliza brațe mai scurte pentru angrenaje, mărind astfel garda la sol. Software-ul pentru motoarele din 2019 va fi adaptat pentru brațe de 165mm, iar astfel pe toate modurile de susținere, în special pe Tour și E-MTB, vei primi o putere mai mare.

Atât noul mod de Push Assist cât și noul software se vor putea instala ca update pe motoarele Bosch fabricate din 2016 încoace.

Tot pentru 2019 există zvonuri că cei de la Bosch vor lansa un motor mai silențios și mai ușor, însă acestea nu au fost momentan confirmate de fabricant. Tot pentru 2019 se zvonește că germanii vor lansa și un acumulator cu o capacitate mai mare de 500Wh, alături de un sistem ESP care să prevină ca roata de spate să piardă aderența. Să nu uităm că Bosch a lansat anul acesta prima frână cu ABS din lume construită special pentru bicicletele electrice.

Mai multe noutăți vor fi prezentate oficial la finalul acestei veri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © 2018-2022: toate drepturile rezervate asupra conținutului // Electrobike.ro.