Cu ocazia marcării a 10 ani de Bosch eBike Systems, germanii au prezentat noul lor motor pentru bicicletele de munte. În sfârșit, unul construit special pentru bicicletele de munte! Iar în acest sens, noul agregat este adus la zi: este mai ușor, mai mic și evident, mai bun decât predecesorul său. Un acumulator de 625Wh va fi inclus în meniu și un antifurt inclus în noul display Kiox.
Noul motor va avea același cuplu de 75Nm, însă greutatea sa va fi semnificativ mai mică: 2.9 kg. Totodată, acesta este cu 48% mai mic decât versiunea anterioară, valori nu neapărat impresionante ci mai degrabă aduse la zi dacă aruncăm un ochi asupra concurenței. Din fericire, foaia mică a fost eliminată, iar acum acesta poate primi și foi mai mari. Adică încă un pas către normalitate. Noua construcție a motorului va permite instalarea lui pe cadre cu chainstay-uri mai scurte.
Pe scurt, datele arată astfel: suport maxim, 340%, cuplu maxim, 75 Nm și greutate 2.9 kg. Împreună cu acumulatorul de 625Wh, cei care l-au testat au reușit o distanță de aproximativ 50 de km cu peste 1.200m diferență de nivel, într-un timp efectiv de pedalat de doar 2 ore.
Cei de la Bosch au prezentat și noul motor Performance Line, fratele mai mic al lui CX, care oferă un cuplu maxim de 65Nm, adică o mișcare similară cu cea a celor de la Shimano. CargoLine este un alt motor cu un cuplu de 75Nm, dar care va putea face unei greutăți de până la 250 de kg, fiind dedicat așa cum ne sugerează și numele, bicicletelor cargo.
Noii acumulatori vor fi Bosch PowerTube 625 și 400, cifrele indicând capacitatea acestora. Acumulatorul de 625Wh este cu 70mm mai lung decât vechiul acumulator de 500Wh (se montează doar în interiorul cadrului) și va avea o greutate de 3.5 kg. Așadar, în termeni de dimensiuni sau greutate ai acumulatorului, nicio surpriză. Acumulatorul de 400Wh va avea o greutate de 2.9 kg, dar sincer, cei mai mulți vor opta pentru varianta mai mare (depinde desigur și de construcția cadrului, acumulatorul de 400 fiind mai mic).
Și pentru că în Germania se fură 800 de biciclete zilnic, cei de la Bosch au pus la punct un sistem care previne furtul bicicletei electrice. Lock-Function blochează practic funcționalitatea motorului care poate fi repornită doar cu același display (este de la sine înțeles că blochezi bicicleta de pe display apoi îl iei cu tine). Astfel, motorul devine inutilizabil.