Oricine poate fi atras de mirajul unei biciclete electrice cu preț foarte mic, însă de cele mai multe ori în spatele unei astfel de oferte se ascund biciclete procurate ilegal sau altfel spus, furate. Există desigur multe metode prin care aceste biciclete electrice furate ajung la noi în țară: fie sunt săltate direct de pe stradă din România sau din țările din Vest, fie sunt furate direct din magazin, fie un magazin intră într-o procedură ilegală – aceea de a declara că magazinul a fost spart și bicicletele furate, ca apoi să își recupereze banii de la asigurator. În funcție de felul în care bicicleta a fost procurată, ea apare pe piața neagră cu diverse accesorii lipsă.
Cazul clasic al bicicletei cu proveniență dubioasă: model 2018, preț de doar 2.000 de lei, preț de raft 2.000 de euro, fără acumulator, încărcător sau display. Un acumulator are prețul recomandat de 849 de euro (deși poate fi găsit și mai ieftin), display-ul – 120 de euro, iar încărcătorul costă aproximativ 200 de euro.
1.De regulă cele furate direct de pe stradă, nu au nici display, nici acumulator, nici încărcător.
2.Cele furate din magazine au acumulator și display dar nu au încărcător.
3.Cele care cad pradă unui aranjament cu proprietarul magazinului, au toate accesoriile.
În fond, nici nu este foarte greu să stabilești proveniența ilegală a unei biciclete electrice. Textele sunt deja devenite clasice:
-puțini kilometri, ținută în garaj
-zgârieturi de la transport
-se vinde fără încărcător sau acumulator
-nu are display pentru că cel vechi s-a spart
-nu există acte de proveniență oficiale, poate doar o hârtie scrisă de mână, dar aceea nu are nicio valoare – nici în service, nici în fața autorităților
Iar prețul este aproape incredibil de mic. O bicicletă electrică fără ecran, acumulator sau încărcător este oferită de regulă pe site-urile de anunțuri cu sume cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei, referindu-mă aici la mărcile consacrate. Cele mai puțin cunoscute sunt vândute și mai ieftin. Prețul crește în funcție de dotarea bicicletei, iar dacă pe aceasta se regăsește display-ul și acumulatorul (dar fără încărcător), prețul sare la peste 5-6.000 de lei. Cele cu accesorii complete au un preț de regulă de peste 7-8.000 de lei, dar nu este neapărat o regulă: depinde cât de repede vrea să scape vânzătorul de ele.
Principalele dezavantaje la achiziționarea unei biciclete electrice furate:
1.Nu ai garanție pentru că nu ai acte oficiale. Dacă se strică motorul (se poate sparge o rotiță în interior, se poate arde placa de bază, se pot uza rulmenții etc), achiziționarea unuia nou te va costa în jur de 1.000 de euro.
2.Dacă se strică acumulatorul, achiziționarea unuia nou te va costa în jur de 800 de euro (Yamaha). La Bosch spre exemplu, acumulatorul costă peste 950 de euro, iar la Shimano, 750 de euro.
3.Este foarte posibil ca niciun service să nu te primească cu bicicleta electrică dacă nu poți face dovada achiziției. Service-urile mari și care se respectă, nu primesc biciclete furate la reparat.
4.Dacă o cumperi fără acumulator, încărcător sau display, trebuie să mai pui extra în calcul încă cel puțin 1.200 de euro pentru a intra în posesia lor. În plus, cum testezi dacă bicicleta funcționează corespunzător neavând aceste componente de bază? Motorul poate să fie prăjit și constați asta doar după ce cumperi un acumulator nou și un display nou.
5.Kilometrajul poate fi manipulat, așadar poți cumpăra o bicicletă electrică cu 3.500 de km la bord, când ea de fapt este vândută cu 500 de km. Cheltuieli ulterioare vor urma: transmisie, plăcuțe de frână, anvelope, ciclurile de încărcare ale acumulatorului etc.
6.Lipsa încăcătorului nu trebuie să pară o nimica toată, pe lângă prețul de achiziție de peste 100 de euro. Există producători precum Giant, care spre exemplu, echipează biciclete cu motoare Yamaha. Însă încărcătoarele standard Yamaha nu se potrivesc pe mufa celor de la Giant, ceea ce le face extrem de greu de găsit.
Concluzie
La fel ca orice obiect furat, la achiziționarea acestuia îți asumi anumite riscuri. Cum valoarea bicicletelor electrice este mare, cu siguranță un preț mic poate părea atrăgător, însă dacă nu-ți permiți cheltuielile ulterioare (pentru acumulator, display sau încărcător) o să rămâi cu banii aruncați în vânt. De asemenea, riscul de a nu fi primit într-un service specializat în e-bike-uri este mare și cu siguranță nu vrei să pună nea Gogu de la colț mâna pe aparatura scumpă pe care ai achiziționat-o.
Varianta ideală pentru achiziționarea unei biciclete electrice cu un preț mai scăzut este o ofertă second hand, însă cu acte de proveniență. Poți găsi variante atrăgătoare și în acest segment, poate chiar apropiate ca preț de cele furate, iar ideal ar fi ca bicicleta să se afle încă în garanție.