Să combini greutatea scăzută cu un acumulator mare, este clar una dintre prioritățile principale ale producătorilor de biciclete electrice. Iar în ultima perioadă am tot văzut cum din ce în ce mai mulți producători fac eforturi considerabile pentru a aduce e-bike-urile la greutăți decente, tolerabile și atractive. Iar din punctul meu de vedere, cu cât le vor face mai apropiate de bicicletele clasice, cu atât vor câștiga și mai mulți adepți. Este și cazul celor de la Orbea, care lansează noul Rise, cu o greutate de sub 20 kg – ceea ce face ca acest model să fie unul dintre cele mai ușoare de pe piață, în configurația cu suspensii de 140mm și acumulator de bază, de 540Wh. În urmă cu ceva timp, o astfel de bicicletă cântărea minim 21-22 de kg.
O bună parte din greutate a fost economisită din cadru: țevi hidroformate, triplu conificate, și cu suduri pansonate ca totul să arate foarte bine. De fapt, sudurile cadrului din aluminiu sunt atât de bine finisate încât nici n-aș putea spune din prima care este din carbon și care este din aluminiu. Astfel, acesta cântărește 3.4 kg cu tot cu amortizor, o valoare demnă de laudă.
Motorul care echipează această bicicletă provine de la Shimano, modelul EP8, legat la un acumulator de 540Wh care poate fi susținut de un extra acumulator cu o capacitate de 252 Wh, așadar un total de aproape 800Wh. În cutie vei găsi și un încărcător de 4A, care poate încărca ambii acumulatori de pe bicicletă.
Versiunea de bază.
Prețurile pornesc de la 4.999 euro pentru modelul de bază, ceea ce nu este atât de mult pe cât m-aș fi așteptat. Pentru versiunea de top însă, clienții vor trebui să plătească 6.799 de euro, obținând astfel o confirgurație cu componente high-end. Diferența de greutate între modelul de bază, echipat cu furcă Marzocchi Bomber Z2 și amortizor Fox Float X Performance și cel de top, echipat cu suspensii Fox Factory Kashima, este de doar 1 kg.
Versiunea de top.
Iar în ceea ce privește geometria, aceasta este agresivă, având un headtube amplasat la 66 de grade, seat tube-ul la 77 de rgade, reach-ul în dimensiunea M fiind de 450mm, iar lungimea chainstay-ului, de 445mm pentru toate versiunile.