Ce poate fi mai frumos decât să auzi că biciclete electrice devin ce în ce mai ușoare? Noul model Wild cântărește mai puțin și are o geometrie revizuită comparativ cu vechiul model. 900 de grame au fost scutite doar prin reproiectarea cadrului, iar împreună cu un motor Bosch Performance Line CX, cu un cuplu de 85 Nm și cu un acumulator de 635Wh, greutatea acesteia este de doar 20.9 kg. Desigur, se poate opta și pentru un acumulator mai mare, de 750Wh, care va crește greutatea bicicletei.
Orbea a încercat să construiască acest e-bike încât să fie cât mai apropiat ca feeling de modelul de enduro, Rallon, având deci un reach mai lung, chianstay mai scurt și un headtube mai degajat, iar rețeta aceasta vine de la o companie care câștigat anul acesta EWS-E, adică Enduro World Series pentru biciclete electrice. Așadar, cam ce au avut de învățat din experiența de la EWS au aplicat-o pe acest model.
Şi a ieșit o bicicletă electrică de enduro, cu suspensii 170/160mm, cu roți de 29 de inch, oferită în versiune cu cadru din carbon sau din aluminiu și desigur, cu un preț mare pentru modelul de top: 12.000 euro. Din fericire, versiunea cu cadru din aluminiu nu este atât de scumpă, modelul de bază H30 fiind oferit pentru aproximativ 5.500 de euro.
Modelul de bază.
Chiar și așa, modelul de bază nu este deloc slab echipat: furcă RockShox 35 Silver, amortizor Fox Float DPS, frâne Shimano MT410 și transmisie Shimano XT/Deore. Iar de arătat, arată chiar foarte bine.
Geometria ne dezvăluie următoarele: headtube amplsat la 64 de grade, chainstay destul de scurt pentru un e-bike, de 448mm, reach de 455mm în dimensiune M și stack-ul de 630mm. Ce ne spun datele astea? Că sunt similare cu cele ale unor biciclete de enduro non-electrice, ceea ce este minunat. Mai mult decât atât, pornind de la cele 20.9 kg actuale este posibil ca în următorii ani să mai vedem o dietă pentru bicicletele electrice echipare cu motoare mari. Iar astea sunt vești bune!
via Orbea